Click for Constanta, România Forecast 


EVENIMENTE

20.06.2019 - Constanța – Sustainable Energy City 2019
”Clădiri cu consum de energie aproape egal cu zero - nZEB”

În fiecare an în luna iunie se derulează un amplu program de activități dedicate promovării soluțiilor de energie durabile sub egida Săptămânii europene a energiei durabile – www.eusew.eu. În cadrul acestui eveniment a devenit deja tradițional ca Universitatea Ovidius din Constanța împreună cu Primăria Municipiului Constanța și R.A.D.E.T. Constanța, să organizeze evenimentul intitulat ”Constanța – orașul energiei durabile”.
     Anul acesta, evenimentul în formatul unei conferințe, se desfășoară în perioada 20-21 iunie și are ca temă centrală ”Clădirile cu consum de energie aproape zero – nZEB”. La acest eveniment au fost invitați specialiști din domeniu, de la URBAN INCERC București, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, întreprinderi specializate în dezvoltarea de soluții inovative pentru izolarea clădirilor și a instalațiilor, gestionarea informațiilor legate de distribuția și consumul de energie, producători de echipamente și instalații termice, reprezentanți ai societății civile și alte organizații, alături de specialiștii constănțeni din sectorul de producere și distribuție a energiei.
     Programul conferinței a inclus prezentări și dezbateri cu privire la concepte, principii, metode de conservare a energiei, de reducere a impactului asupra mediului înconjurător, soluții de finanțare și exemple de bune practici.
     În urma dezbaterilor au fost indentificate o serie de proiecte cu privire la dezvoltarea unor soluții aplicabile la instituții publice, cum ar fi școli și grădinițe, prin conversia acestora în clădiri de tip nZEB și racordarea lor la rețeaua SACET. De asemenea, au fost formulate propuneri de proiecte legate de formarea resursei umane și de promovare a surselor regenerabile de energie.
     Cu prilejul acestei manifestări a fost lansat oficial în România proiectul soWHat – proiect de cercetare și inovare pentru dezvoltarea de soluții de integrare a fluxurilor de energie termică reziduală provenită din diferite sectoare industriale în rețeaua SACET. La proiect participă un larg consorțiu european coordonat de compania IES R&D din Irlanda și este finanțat prin programul Orizont 2020 al Comisiei Europene. Din România participă la proiect R.A.D.E.T. Constanța și Cluster-ul MEDGreen.

Descarca programul manifestării (.pdf)

04.07.2018 - Inovație și soluții verificate pentru eficiență energetică

Miercuri, 4 iulie, a avut loc la Constanța, a patra conferință din acest an cu titlul Inovație și soluții verificate pentru eficiență energetică, din campania de informare Eficiență energetică pentru rezultate care contează. Peste 50 de experți reprezentand companii și organizații active in regiune au participat la dezbaterile care au fost stimulate de vorbitori de marcă, reprezentanți ai autorității de reglementare sau ai unor operatori din domeniul energetic (inclusiv reprezentanți ai RADET Constanța).
     Dialogul a fost deschis de către primarul municipiului Constanța, domnul Decebal Făgădău, care a afirmat că Primăria Constanța este in plin proces de implementare a mai multor proiecte prin care să se dezvolte toate domeniile strategiei Smart City. Printre acestea se numără proiecte ce vizează zonele de Safe City, E-city, Energy City, Mobility City.


     In urmă cu cateva luni a fost depus proiectul My City – Orașe și comunități inteligente, finanțat prin Horizon 2020, prin care orasele Constanța și Malmo, din Suedia, iși propun să devină orașe Lighthouse. Prin My City se urmărește de asemenea realizarea unei zone pilot in care accent deosebit se va pune pe transferul de energie dintre clădiri. Avem 50% șanse ca proiectul nostru să fie acceptat de Comisia Europeană”, a precizat primarul Decebal Făgădău. “Imi doresc ca municipiul Constanța să devină precum Viena in domeniul energetic, cu investiții și proiecte inovative in acest domeniu, inclusiv prin parteneriate și consorții cu mediul privat.”
     Referindu-se la transportul urban, domnul primar Decebal Făgădău s-a referit la decizia municipalității de a moderniza flota auto in sensul ca două treimi din aceasta să folosească motorizare EURO 6, iar o treime să folosească soluții de propulsie alternative (electric, hibrid, CNG, LNG, hidrogen). Ne-am apucat de restructurarea Regiei de transport și de documentațiile necesare pentru atragerea de fonduri europene, a precizat Decebal Făgădău. In ceea ce privește iluminatul public, primarul a vorbit despre necesitatea ca echipa specializată din municipalitate să fie in contact cu toți producătorii, furnizorii, dezvoltatorii, integratorii și finanțatorii, pentru că, astăzi, pe langă sistemul de iluminat pot fi adăugate servicii de safety, telecomunicații, precum și toate tipurile de senzori. O investiție va naște o altă investiție, crede Decebal Făgădău .
     In opinia domnului primar, reabilitatea termică a blocurilor este o abordare subsecventă rezolvării problemelor din amonte, in principal producția și transportul energiei termice. Trebuie să ne asigurăm, de exemplu, că pierderile se mențin la 15, maxim 18%, pe varf de sarcină, a precizat edilul.
     Avem nevoie de sprijinul Guvernului și al Parlamentului pentru a pune in funcțiune concepte de tip ESCO, in condițiile in care conceptul de serviciu energetic, inclusiv contractul de performanță energetică, nu se regăsește in legislația romanească, a conchis Decebal Făgădău.
 

 

La data de 05.06.2019 prin încheiere de ședință, Tribunalul Constanța, secția a II-A Civilă, a dispus deschiderea procedurii insolvenței în formă generală prevăzută de Legea nr. 85/2014, față de debitoarea Regia Autonomă de Distribuire a Energiei Termice Constanța, în dosarul nr. 3265/118/2019 desemnând administrator judiciar pe CITR Filiala Cluj SPRL

Termeni si conditii

Absolut toate materialele si fotografiile publicate pe acest site sunt proprietatea RADET Constanta si vor fi preluate in concordanta cu legislatia in viagoare.

Copyright © radet-constanta.ro.
Toate drepturile rezervate.